Iubita era goală, și după-a mea dorință
Asupra ei păstrase sonorele podoabe,
Purtându-le cu-un aer semeț, de biruință,
Ce-l au, în zile bune, a' maurilor roabe.


Risipa de metaluri și pietre, ce se-mbină
Și-n scânteieri de raze tresar în joc și cântă,
Îngemănarea-aceasta de sunet și lumină
Privirea mi-o vrăjește și inima mi-o-ncântă.


Culcată între perne, ea se lasă-ndrăgită
Și surâdea, plăcându-i cum se-nalță s-o scalde
Iubirea mea tăcută, ca marea liniștită
Când vrea să prindă țărmul în brațele ei calde.


Mă urmărea cu ochii tigroaicei îmblânzite,
Și încercând alene atrăgătoare poze,
Dădea candoare pură lascivelor ispite
Și-un farmec nou acestor trupești metamorfoze.


Și umerii, și brațul, și pulpele rotunde,
Mi se-mbiau privirii cu luciul lor de piele;
În mlădierea lină a lebedei pe unde,
Și pântecul, și sânii - ciorchinii viei mele -


M-ademeneau mai dulce ca îngerii pierzării,
Smulgându-mi bietul suflet din liniștea adâncă,
Unde-l lăsasem singur, pe-o culme a uitării,
Să doarmă în cristalul palatului din stâncă.


Mi se părea că-n voie, un meșter desenase
Pe trunchiul Antiopiei un bust ca de băiat,
Și mijlocul, pe șolduri, ușor i-l subțiase...
Ce splendid era fardul pe chipul ei bronzat!


- Apoi cu-ncetul lampa se stinse, și-n odaie
Zăream numai căminul cum flacara-și răsfrânge,
Iar focul, trimițându-și suspinul în văpaie,
Tot trupul ei de ambră i-l îmbăia în sânge.