Penumbra nopții se desface
Și-alunec tandru înspre moarte,
Iar tălpile-mi sărută lutul
Adânc întipărit de șoapte.
Și lacrimile ți se scurg
Din doi ochi ce vedeau odată,
Îți văd privirea și ți-o sug,
Urechea îți sărută-o șoaptă,
Iar buzele-ți negru-ntinate
Sărută lin a mea penumbră.
Iar eu m-ascund după o cruce
Și blestemând a mea osândă,
Mă răsucesc aiurea-n noapte,
Și, neputând să privesc lumea,
Privirea-mi lunecă pe fața-ți;
Și lutul ți-l desfac cu buza
Și cuiele le scot cu mâna
Și stelele-ți le iau cu unghia,
Iar inima-ți preasfârtecată
Þi-o-nchid încet cu-a mea penumbră.
Și-alunecând încet spre moarte,
Doi oameni cu o cruce-n spate
Îndeplinesc o veche-osândă
Și tremură încet în noapte.
Săruturi sfinte îi alină
Și-mbrățișări îmi deschid calea
Și sângele încet se-ncheagă
Din patru mâini întunecate,
Din două vene răsfirate
Și două capete plecate
Și doi arhangheli întinați,
Pe două cruci crucificați,
Și morți.