În izvorul de sub stâncă,
Unde apa nu-i adancă
Dar e limpede cristal,
Își privește-un cerb
Chipul său ornamental.

Și părându-i-se straniu
Că în fața lui, în apă,
Sunt aceleași crengi pe craniu
Și același bot se-adapă
Și se năpusti să curme vița
Nepoftitului rival
Care, înghițit de val,
Dispăru fără de urme.

Chipul când e-nchipuire
Dai cu coarnele-n neștire
Născocind și un proverb:
Să nu judeci ca un cerb!