Nu urc cu trup sfințit
și vin de la sărmani.
Las gândul să mă îmbie.
Și între murmute de rugă,
Aștept...să strâng pomana,
Trofeu primit la fin de adunare.

O vis măreț
Ce-mi crește ombilicul...
Nu-i patimă, dar zbucium...
Nici gând ci chin...
Cu Dumnezeu înainte!

Am început un zid...
Nămolul de sub el
Mi-a înlesnit căderea...
Dar ce contează când pentru El ,
Iubirea,
Mă prețuiesc.

Continuă tu, copile, de savurat
Prescurea.