Fata,
se stinge curajul de-a iubi...!
calauza, tu!
mainile nu mai cuvanta,
norii ce odata sangerau
lacrimi de atingere
sunt cratere de indiferenta,
ochii ce pacaleau timpul
cu vraste de vorbire eterna
si zvon de tacere
minunata
haladuiesc intre neghiobie
si uitare.

Fata,
pagina ce am scris-o
amandoi,
cu dinti fermecati
ce muscau buza vesniciei,
atarna neputincioasa
de cotorul cartii
ce a parasit hotarele
minunarii.

Fata,
uneori iti simt miasmul
soptit de dumnezeire
dar ratacesc pe calea
ce n-a mai batatorit-o
nimeni,
crezand-o doar cu ochii
mintii
si nicidecum in cutezanta
ratacirii de sine,
pentru un pret
atat de mic
ca cel ce sta scris.