Sonet profan

Ceva e putred Doamne si tulbura natura,
Vreun virus anacronic ne-atrage spre moloz
Caci nu mai stim prea bine ce rost are arsura
Cuprinsa in petale, nici setea ei de roz.

O fi crapat vreo piatra din temelia aspra,
Tot ascutind pumnale ce se rotesc pe sus,
Caci moare inocenta ce s-a hranit cu iasca,
Si frumusetea moare cand timpul da recurs.

Sau poate-o grinda Doamne, a putrezit aiurea
Vad flori ce prea adesea zambesc din staniol,
Acarienii lumii purced si rod Psaltirea
Iar Tu iti ningi zapada doar pe pamantul gol.

N-as vrea sa spun eu Doamne, se clatina structura,
N-a fost asa Proiectul trasat cu-al Tau baston,
Alerg proptind peretii cu ruga si armura
Caci simt pustiu pe limba, si-n aer Babilon.

Imi fac o cruce larga la margine de lut
Si-l ar de-a curmezisul cu-o coasta de mamut.