Asemenea pădurilor de fagi
în cea dintâi respirație foșnitoare a primăverii,
sufletul tău frumos adie
peste lanuri de mărăcini.

În picături se leagănă
răsăritul
pe carapacea zilei
precum secunda în odihnă
pe brațul veșniciei.

Dintr-o suflare
toate pietrele nasc
rubine
pe care, în cămașa nopții,
le culeg
să ți le dăruiesc atunci
când, din nou, vei sta
lângă mine.

Mi-e dor,
mi-e tare dor de tine...