ÃŽn fiorul ce ma arde,
În eterna nemișcare
Miros plăcerea ființei,
Doar că din tristețe nu o simt.

Concentrarea mea…
Trece pe lângă mine,
Calmul meu iubit…
Nu mă mai primește.

Nu mă mai cunosc pe mine,
Simt că m-am uitat
Mă îmbăt cu fericire
Și tot la tristețe ajung.

Mă simt în descompunere
Și observ cum nu-mi mai simt
Puterea mea, sau trupul
Ce mă convingeau că sunt.

Ce neagra-i fericirea,
Fiindcă ți-e firească
Ce dulce e durerea
Te convingea că ești!