păstorul murise cântându-și din fluier

patima de-a iubi cântecul m-a ucis!
își scrijelise în suflet sloganul a zis:
să-mi fie țărâna ușoară

toate venele duc la copacul sub care
e o scară transparentă răsucită la cer
carnea sângele nervii sunt descântate
numai oasele nu – albe fluier de fier

sfidând eternitatea și-a sfredelit în ele
nemăivăzute găuri așa de mult rotunde
în sine se sorbeau și răspundeau vibrând
o ne-nțeleasă limbă de buze moi plăpânde

din vieți atât de multe se chinuia să moară
îl alungau din piele prea multele tăceri
iar dintre toate una îl otrăvea mai tare
coșmarul vieții morții și-acelei învieri

ne-au rămas orizonturile dezacordate
măruntele fericiri pe pământ refuzate –
patima de-a iubi cântecul m-a ucis!

își scrijelise în suflet sloganul și-a zis:
să-mi fie țărâna ușoară

păstorul murise cântându-și din fluier