Undeva peste citricele încordate, pline de zeamă,
uliul stă ascuns, caută un fir de teamă,
oare pe cine așteaptă, spectatorii vizibili
(și totuși ignorați)
se întreabă,

Convoiul apare, într-un târziu
weekend de aprilie, bifat calendarul va fi,
poposesc vinetele cearcăne peste aceste roți
Ccre-și fac treaba bine, poartă cu ele,
Angrenajul mort și personajul viu, deasupra,

Clasică iluzie, dealuri înalte, de pământ
străjuiesc acest drum care îi conduce cu sete
pe călătorii acum indiferenți
la moarte,

Ei nu știu încă de ce
galaxia are trei miliarde de sori
și numai aici, pe această planetă

vor întâlni ochiul clipind al lunetei
apus de aprilie.

Roțile frământă praful acesta uscat,
ploaia care numai vine,
iarba care numai încolțește,
într-un arțar aruncat inutil, pe margine
uliul de la început, cu răbdare
așteaptă ambuscada.