Câte nopți aș vrea să pierd între elipticele druguri, pe care eu și numai eu
le pot desprinde cu greu dintre nemerniciile acestei lumi, căci iată,
El a spus adevăr vă zic eu vouă nu mi-a fost cu neputință
să-iridicdinmorțipecredincioși, ciimposibilmetatextualvorbind
săîîvindecpeceicaregenericprivindu-inu-iputemdeosebidarîîputemnumifărămilă,
Câte nopți cer acum, săghicesc încerc eu însumi
cuibărit în imposibilitatea de seară care insomnie se cheamă
În fundul găurit al paharului pe care ACUM
vreau să îl beau până la fund
Și ghiciți daca pot eu oare

Câte zile să aștept pe aceste stații trecătoare
În care vehiculele de transport terestru capătă motoare în patru timpi,
Oamenii capătă numai momentul vitezei
În goana lor pierdută care îi indeamnă intern
Cu angoasă aproape să caute acolo, în vehiculele mai sus numite
(în aceasta referință circulară de care nu mă feresc, o proclam chiar cu tandrețe)
firimituri din karmele lor anterioare,
câte zile cer acum, mă întreb, câte oglinzi în care să mă pierd,
câte spații euclidiene în care să brodez aceste paralelisme de borangic,
câte minute pentru fiecare împunsătura a andrelei,
urmăresc toate aceste cuie care îmi apar în palmă, spontan,
și caut să zăresc altele în neostoitele

Hămesitele chipuri ale trecătorilor,

Câte săptămâni să cer de la dragostea aceasta care se-nfiripă
Între mine și frumoasa trecătoare prin care mă strecor
Până și dendritele mele suprasolicitate strigă că nu mai vor,
Câte săptămâni orare îmi trebuie ca plecând de
La punctual A, aflat la unul din capete
Să străbat drumul acesta refuzat celorlalți
Și să ajung doar puțin vătămat,
Cât să stârnesc minimul necesar de compasiune
La inima ei fără chip, fără nume,
Ce să mă fac, tentație sau ispită
Între hamacele acestea uitate aiurea, printer tomurile
Din care farenheit 451 voi hrăni
La noapte,

Câte luni să aștept noaptea
Pe care inutil am mențîonat-o la începutul acestei poezii
Și la care mă întorc mereu, deși cum spuneam
Axonii au intrat în grevă, emisfera stângă
Îmi este complet paralizată din perspective mereu inamovibilă
A transportului de informație,
Câte luni aș vrea să pășesc în gol și să nu simt nimic sub talpa aceasta
A piciorului care acum stă pe iarbă,
Albastră e această pajiște în care se tăvălește
Cel mai credincios collie pe care l-am putut inventa
În această dupa-amiază de sâmbătă,

Sigur că da,

Câte luni să primesc de la acest chirurg cu ochii albaștri
Care mă privește prin lentilele lui de contact înmuiate în lacrimi,
Câte bisturie oare a ținut el în mână, flutură din ea către
O asistentă generică ce acum pleacă acasă, unde
Poate un animal, poate un acvariu gol
O așteaptă,
Câte luni gulerul lui îmi spune că e vremea
Să mă ridic din acest sarcofag de sticlă, să scutur frigul din oase
Să cer ca domnia cantității să înceteze si cei șase sigma
Să se trezească în final la viață,
Treabă e chiar și când noi nu mai suntem,
Până și spaimele pălesc în fața acesteia,
Doar șase vă rog, nu am mărunt, acceptați carduri
Repede vă rog, am nevoie de sigma, e spre binele nostrum,
Al tuturor,
Cei șase călăreți s-au trezit mult mai devreme, nu vor ajunge departe, știu,
Dar au un avantaj competitive minor pe care
Pur și simplu nu pot să-l ignore,
Grăbiți-vă, în acest secol vom fi martori,
Procesul s-a încheiat dar noi tot vom fi acolo, țintuiți,
Sigma contra călăreți, cred ca unii vor învinge până la urmă,
Nu știu de câte ori, vreau doar să știu
(cineva din public să mă ajute)

mi-ați luat-o înainte iar

Câți ani mi-au fost hărăziți să scriu
Aceste cerneluri grosolane pe care orice groapă de potențial
Le-ar respinge, deși )
Fire de păr uitate, câteva unghii înfipte
Nu mă pot opri acum din a îmi duce până la capăt
Avertismentul
Câți ani, exact numerotați și șnuruiți
Vor pleca din acest vârf al peniței, câte de presiuni
Infinitezimale va urca picătura aceasta aurie dar solidă
Peste imperfecțiunile invizibile ale ochiului liber

Este oare drept să cer să cunosc empiric
Ceea ce doar ipotezele pot să defragmenteze?