agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1536 .



Pleoapa
poezie [ ]
gerg- septembrie 1999

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [George Vasilievici ]

2004-03-16  |     | 



20.02.2002


Dacă închideam ochii, vedeam forma internă a pleoapelor ca pe imaginea cubică trecând de la verde la roz și limitată la zero a însăși pleoapei. Pentru o clipă l-am crezut dușman pe străinul care se apropiase de mine. Apoi l-am privit în ochi și am trecut mai departe. Dacă peste ochiul meu se aseza o pleoapă, tot ceea ce puteam vedea era o pleoapă, pentru că indiferend din ce parte privirea mea se producea asupra pleoapei, aceasta nu contenea să rămână decât o pleoapă în mulțimea celorlalte construcții vizuale ce țin de anatomia umană. Astfel, lumea creată cu ajutorul imaginației mele neoapocaliptice, în concavitatea a cărui fond parcurgea toată paleta de trecere de la verde la roz, concura imaginea străinului cu o acerbitate de-a dreptul canibală, sfâșâindu-se reciproc prin pielea fină ce-mi acoperea globul ocular și-l proteja împotriva impurităților externe. Toate astea se întâmplau la nivelul acelor imagini nepretențioase (cum era cea a străinului) pe care imaginația mea le putea concura și rare ori chiar amplifica efectul, transformându-le de cealaltă parte a vederii în imagini similare celor de prin manualele din școala primară ce necesitau a fi predate la fiecare sfârșit de an. Proiectate din interior pe cel mai apropiat cu putință ecran conceput prin comprimarea unor lichide în combinație cu structuri carbonice mult mai puțin rezistente decât forma pură în care acesta se prezintă în compoziția diamantului, pielea celor două femei, refulare a aceleași imaginații concentrice activând zona Playboy vulnerabilă tocmai în dreptul supapei, care, în fond oarecum sintetizând valorile spirituale ale unor porți, ne-ar fi putut proiecta prin conductele ale căror terminații păroase îmi ofereau o altă lume, cea care nu se schimba niciodată, aceea durere a realității de pretutindeni arătate nouă uneori de sinceritatea altor stele. În fond toate aceste morți din apropiata vecinătate pregăteau teoriile unui război nuclear pe partea interna a pleoapei.

30.03.3003

Însă tot așa închizând și deschizând ochii, iarba albă ca smântâna alterna cu imaginea externă a străinului pe care îl înconjurau rând pe rând cei din subordinea mea, oferindu-i tratamentul corespunzător scenariului pe care eu mi-l făceam în ceea ce privește modul în care acesta urma să acționeze. Îl vedeam pe acest roboțel cu diplomat în brațele secretarei mele pregătită să-i smulgă cu orice preț marele secret pentru ca scena următoare să mi-l ofere scăldându-se în iarba lăptoasă a podelei din apartamentul în care îmi petreceam sfârșiturile de săptămână, alături de cei dragi mie, singurii în stare să-mi pună în pericol integritatea mentală, singurii în stare să-mi satisfacă nevoia de absurd. Nu trebuia să scap momentul. Ne scufundam într-o stare de trib, trăind bucuria sălbatică a involuției umane. Uneori ne întâlneam în grotă, într-o copilărie perfectă. Ne vibrau toate moleculele când priveam pescărușii alunecând pe mecanismele albastre ale privirii lui. Ni se implanta un creier lichid motiv pentru care scăldatul în iarbă era admis numai în zona de acțiune a semnului pentru a împiedica astfel copiii să se îndepărteze prea mult de părinții lor. Dacă s-ar fi înâamplat să-l întâlnesc pe strazile Barcelonei și nu aici în mijlocul deșertului Tunisian, ne-am fi aflat probabil în ring, unul în fața celuilalt. În colțul alb eu, Charles, pătruns de sentimentul refugiului în propria-mi ființă gata să distrug tot ce amenința să-mi tulbure insomnia singurătății, mult mai ușor de suportat decât dragostea chiparoșilor, și în colțul negru Rui cu pumni încleștați, pregătit pentru confruntarea finală, a carei sens avea origini mult mai fragile , desprinse din educația catolică de care acesta avusese parte, ca din memoria lucrurilor apropiate mie. Doar eu și cu Rui, fratele meu geamăn, împreună cu care mă așezasem acum douăzeci și patru de ani, pe acea minunată toaletă din Paris, prin aceeași femeie. Mama noastră lucra în aceea vreme în fabricile de încălțăminte de la periferia orașului. Toată agitația aia din jurul prețiosului vas expus în Muzeul de Artă, mă prinsese într-o situație neplăcută tocmai din cauza personalității mele de toboșar introvertit cu mâinile mereu ocupate. Trupul începuse să-și decline identitatea, reconstrucția devenind posibilă odată cu găsirea acelui plasture care se dezlipise într-una din nopțile petrecute în hotelul parizian. Credeam că suntem controlați în cele mai mici amănunte și totuși mă voi apropia de el și-i voi vorbi, cum s-ar zice.

40.04.4004

Pe măsură ce mă apropiam însă mă cuprindea tristeațea în fața pustiului secționat de zidurile de piele, pe care le trăgeam ca pe niște obloane manifestându-mi astfel refuzul față de exterior, acest exterior căruia parcă îi trânteam toate ușile în nas. Mă simțeam tot mai trist, ca o mamă ce-și plânge fiul ucis de ea. De cealaltă parte a zidurilor însă, mirosul de pizdă al celor doua femei , reasamblat într-o nouă semnificație a realului, intuneric dens al imaginației mele la fel de reale mă posta în mijlocul unei săli de cinematograf în care nu rula nici un alt film porno, o sală în care mă aflam doar eu și criminalul. Parcă îl urmăream, fără nici o intenție clară, pentru că pe măsură ce inaintez, conștiința mea religioasă de cea mai joasă calitate mă va sili să recunosc, mai devreme sau mai târziu, orice intenție autodistructivă. Să-l devorez cu un gest canibal al privirii pe cel din interiorul sălii de cinematograf cum facusem cu mii de ani în urmă în mijlocul acelui lac chinezesc ar fi însemnat tocmai asta.







.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!