Să ne trezim din angoasele noastre turtite
de ritmul ploii și de umezeala ei.
Se crapă de primăvară,
de frunzuliță,
de frunză verde,
de frunză-frunză.
Soarele cade în ochii mei
și-mi lasă pe pleoape spuză.
O să-mi trag un rând de piele peste cap,
cel dintâi,
și alt rând,
și alt rând,
ca un șearpe și,
pe vine stând,
am să-ți sâsâi despre călcâi
și despre mugurii din țâțe
din care beau eu
și alți vreo doi copaci din grădină,
cu repeziciune,
cu sete,
cu durere de splină.
Scoală-te, femeie lăuză!
Desfă-ți pulpele ca să ne târâm înăuntrul tău
șerpi
și să țâșnim porumbei,
frunzuliță,
frunză verde,
frunză-frunză.