eram adunați într-un cerc
și trupurile noastre erau tot mai slabe
moartea ne striga numele rar
pe mai multe silabe

ochii noștri străluceau curioși
înspre apele acelea luminoase
care curgeau înapoi fără sens
printre pietre și oase

nimeni nu strigase absent
ceasurile toate mergeau înapoi
și nu erau pasageri clandestini
printre noi

ea venea lunecând ca un vierme
învățam fără să știm cum se moare
afară cădeau stele de-argint
ca un fel de ninsoare