Sonet albastru


Femeie albastra, m-afunzi prin aberatii
Pulverizat ca ultim relief,
Ti-ai ascutit privirile in gratii
Sa mor erou in marea-ti de sidef.

Dar iti reneg tot cerul de vibratii
Caci vin din steaua verbului acerb,
Ti-oi pravali si zeii si penatii
In valvatai cu mugetu-mi de cerb.

Si-abia atunci spalati de acuzatii
De glod, de tina, ura si pacat,

Anahoreti la roze abnegatii
Ne-om da pierduti tacerilor din leat,

Si vom vedea ce dalbe constelatii
Ne-om oferii si-om mai avea de dat.