A cazut prima bruma
si m-a gasit cu sufletul dezvelit.
I-l descoperisem pentru tine
dar tu nu ai vrut sa-l acoperi.

Imi este teama ca bruma
imi va distruge sufletul
si odata cu el
si ultima speranta
ca as mai putea fi iubit
ori ca as mai putea iubi.

Toamna,
in mine se petrec lucruri misterioase
si inca nu am acceptat posibilitatea
ca ar putea exista primavara.

Caderea frunzelor
ma face sa retraiesc
toate caderile mele
si sa vad ca,
desi nu sunt singur,
nu este nimeni alaturi de mine
sa imi aline suferintele.

Sunt doar o frunza atinsa de bruma
ce are ca unica destinatie
radacina care i-a dat viata.

De ce mi s-a dat puterea
sa constientizez toate astea ?