ca pe un fel de blestem binecuvântat
simt, cu o forță aproape insuportabilă
ochiul tău - sferă
perfectă și strălucitoare
suprapusă peste cercul verde al irisului meu,
înspăimantat de toată aceasta lavă
care vine dinspre trupu-ți
*
îmi țin respirația
ca să nu se reverse tot dorul de aura ta
de căldura din preajma ta
simțurile-mi sunt claustrate, legate, ca în rezerva unui spital de nebuni;
au devenit periculoase pentru exterior

apropierea de tine mă paralizează
instantaneu;
toata fierberea îmi încremenește
devin statuia unei flăcari
monument părăsit, lăsat la batjocura dorințelor
care vin către tine ca niste iele diabolice, desfrânate
Mi-e frică sa nu sfâșii lanțurile bunei cuviințe!