cu zâmbetul de pe fața nevăzută rotundă ziua ți-o vestesc
mă scriu peste noapte și tu mă citești pe lumină
nu pot să mă definesc
ar înseamna că am margini ori ele nu-s decăt vârfuri de corăbii
nu pot să mă împart
ar înseamna că am latitudine și longitudine ori tu mă adori
perfect sferic pe obrazul de lună
am doar câteva cearcăne de la vreun meteorit mărunt
pe care nu le fardez
și port în adâncuri aceeași magma care erupe ciclic între două scrieri
decalajul e doar de fus orar:
eu dorm când tu îmi privești cerul calculând traiectorii
tu dormi când eu miros a cafea zorii din ceașcă

sunt peste tot atât de asemănătoare mie însămi
încât nimeni nu ar putea să mă ascundă
față de tine gravitez la distanță, constant
metronom zidit între ficțiune și realitate
a crede că fericirea constă în atingere e ca reclama cu pret-a-porter
demodat să îmbraci ziua trecută cu parfumul nopților și hilar
vorba mea e la fel de departe pe cât de aproape
ca diferența dintre înțelepciune și nebunie - dacă este vreuna -
tu însuți te-ai intrebat de ce sunt atât de puțini înțelepți
și de ce atât de mulți nebuni cu pietre
uite că acum știu să-ți răspund
că e mai ușor să fii fericit fotomodel pășind împleticit pe covorul de iluzii
decât scufundător într-o apă adâncă și tulbure
în căutarea perlelor adevărului palpabil
ce nevoie am eu de un templu? iți spuneam doar să cauți
conjuncția lui marte cu venus în tranzit prin casa soarelui
să pot odihni albă ziua mea pe negru irisul tău
și-atât

preț de-o eclipsă
mă recunoști în lumină apoi te trezești
când eu am apus