Becali-și trece mîna prin păr și mestecă un măr
Pe frunte o limpede sferă de sudoare i se strînge
Deși e cald, pe nări aerul se umezește în fine picuri sidefate
Un deget bate în cadență, apoi altul, altul, evantai
E gol paharul cu apă înainte
Iar ochii sting și aprind ca luminițele de pom frînturi de gînd.
Tu, aici, în fața luminii vagi a tubului catodic
El singur, dar comunicînd magnetic cu ÞARA.

***
Mitică, fir balcanic de trestie și gînduri
Cu masca expresivă, un tragic comedian
Ar știi din lume pe tine să te-aleagă, să te bată bărbătește pe umăr, chiar femeie
Ar știi să spună ÞÃRII că binele și dreptul în tine mai străbat
Și bat, inimi în visul din ecran, în inima ta moartă,
Căci și român, și poet și contimporan îi ești
***
Deși-nvechit în rele Brucan este și Silviu,
Să-i spunem Silviu, dară, creștini de ne numim,
Noroiul îl drenează găsind în el comoară
Politica-i coroană pe fruntea-i Maglavit.
***
Adrian vine rar în casa gogaiană
Ca Dali, de teamă să nu calce pe fluturi
Delicat, dar greu, suplu, dar onctuos,
Produs și producător neînțeles
***
mă voi opri cu sfială aici
un simplu lăutar, un simplu manelist
cu urletul meu simplu trecînd prin mii de tarafuri
și totuși, ce contează? Imaginea rulează…