Sa nu fim tristi chiar daca vin nopti,
frunzele cad si ne plang doi morti,
cel mai suparat este oxigenul rar,
iar valorile raman un inutil precar.

Masinile nu mai pot sa porneasca,
norii se umfla in noaptea lumeasca,
floarea versului parca ne-a parasit
in mormantul unui fost indragostit.

Din turn ne priveste un orb tribun;
tac ravasit, nu pot sa ma razbun,
izvorul e secat chiar de revelion,
de cei ce l-au dus intr-un pavilion.

In liniste se-aud ciori croncanind,
un licurici mai lumineaza obosind,
dar oricare vant este vremelnic,
ca prihana in vartejul indoielnic.

Busolele, aparent, nu indica nimic,
sa ne supunem oare campului magnetic?
Copacul ramane falnic si neclintit,
nu stie care pasari plecate au pierit.