cineva ne împarte numai zile impare
trecem drumul spre casă
de fiecare dată
pe lângă eternitate

pisicile mele mă așteaptă de obicei la usă
urcăm aceleași scări lumina se stinge
și iar pierd începutul cu
șapte ani în tibet

între patru pereții mei au rămas
două lumânări siameze
cuvântul disecat are încă literele
prinse-n celălalt capăt al lumii

mâine va fi un azi cu o oră în minus
eu scriu însă aici și mi-e verde
și n-apuc niciodată să te iubesc

primăvara vine în unghi ascuțit
o sa plec dincolo
în diferența asta de viață

dar acum închid ușa încet
îți ies prin pântec
și cred în reîncarnare