Domișoară, domnișoară,
ochii tăi de-aseară
i-am uitat
și, zău așa,
am lovit un înger
cu ceașca de cafea
visând aiurea,
la tine.
Mi-e dor
să ne întâlnim pe hol,
eu să-mi scot pălăria de hârtie
și sa-ti spun:
-Domnisoara, domnisoara,
ploua afara!
Tu sa-mi zambesti,
sa-ti asezi tampla
pe umarul meu
si, pierduti sub umbrela,
sa ne plimbam prin baie
sau, poate, prin sufragerie.
Fluturele de pe perdea
l-am colorat albastru,
asteptand sa-l prind
in parul tau, seara
si la balci,
am castigat
un crocodil de plus,
mic si violent,
care sa-ti pazeasca
visarea.
Crezi ca nu stiu
dar stiu
ca iubesti cerul
si-am agatat in dulap
doua perechi de aripi.
Copiii cu ochi albastri
de pe scara
m-au intrebat
cand le imprumut si lor,
pentru o zi-doua,
zana aia frumoasa-rau
dar le-am spus ca adori ciocolata
si s-au razgandit.
Stiu c-o sa te superi
si-o sa ma certi
dar, domnisoara,
tu nu poti fi rea
pentru simplul motiv
ca-mi plac genunchii tai.