Prin lume citesc teama de cuvinte,
E dulce somnul vieții dinainte.

Porneam la drum cu sete de-nțelesuri,
Orbecăind prin șanțuri și eresuri,
Emoția-mi juca în sânge farse,
Zile de foc rosteam cu buze arse,
Iluzia cânta în mine ode,
Exorcizând tăcut dureri apode.

Pluteam în ceața verde prin mileniu,
Un satelit văzându-se un geniu,
Nimicul căutându-l în ruine,
Crezând că va găsi sensuri depline
Tăcând alături de valori sublime.

Rămân privind în față adevărul.
Oare-n ce loc mai este putred mărul?