Am așteptat amurgul
ca să-ți bat la fereastră,
dar,
s-au spart geamurile
și cioburile
mi s-au înfipt in tălpi.
Îmi pare rău
că nu-ți voi dărui
secunde din viața mea.
Plînge ploaia și plînge sufletul meu.
Mă doare gîndul
că nu te voi putea îmbrățișa,
deși ești atît de aproape,
atît de departe!
Mă troienesc petalele
desprise din cer,
căzute de pe pomul
crescut din tine.
Lucesc licuricii
deasupra mormîntului tău,
te apasă lutul imaculat,
te sugrumă viermele înfometat.
Mă omoară fiecare clipă,
trăită în abis,
trăită în neant.
Mă preface în cenușă
focul nebun,
care îmi topește aripile lungi.
Doamne,te rog,
Doamne,
nu mă lăsa să trăiesc
cînd amintirea e numai blestem!