Uneori clipa e fermecătoare.
Þi se face sete
și vreai să o bei.
Din marea universului
sorbești eternitatea,
Și de la țărmu-albastru
a rîului de soare,
absorbi păiengenișul
al clipei ce se pierde.
Niciodată vara nu fi mai frumoasă
sufletului nostru exaltat,suav.
Nu ai vrut vreodată
să tot cazi din ceruri
și ca un fulg,plutind,
să sapi in adîncime
o mare de roze,
o mare de vis?
Să simți mirosul florilor
de la crucea crescută din tine?
Dar,
Apar troiene de roșu,de azur,
Și se-mpletesc în inimă,
legînd-o tot mai strîns
cu fire de aur,
cu fire de alb,
cu fire de roz,
cu fire de negru.
Realizez,însă,
că nu știu nimic despre clipă.
Știu doar că e fermecătoare.