Imi erea cerul prieten ca-n vremea de apoi,
si nu eream singur
caci cerul erea doi.
Statea privind departe cu gandul asezat
pe-o frunza ce desprinsa de dansu-i aberant,
rani cazand,lumina in luna la patrat.


Si nu imi erea teama de stelele-adormite,
de vantul haituit de hoarde de cuvinte.
Si nu imi doream viata dar imi doream sa fiu,
in mintea mea un punct,
si-n sufletu-mi pustiu.
As fi murit o clipa c-apoi sa reinviu.


Un dor ma tine-n viata,un dor nascut din fluier,
din lemn cioplit din suflet si-al vantului trist suier,
si doru-mi rupe podul si nu pot sa ma duc,
sa ma intorc acsa la mine in satuc,
ca sa culeg lumina si flori albe de nuc.


Asa zburam, privind din mine asezat,
O frunza,un cer, un fluier,o luna la patrat.
Si-atat cantam din fluier,
Ssi-atat muream de bine,
nu mai stiam de noi,nu mai stiam de tine.
Iubire unde esti?intoarce-te la mine.