am oprit fiecare pasăre inspirând
poate ar fi trebuit nu mai știu dacă
ploaia nu a zburat mai sus glezna
despletindu-te iarbă

am tatuat roșu porumbei voiajori
sinucigași sfidând depărtările eu
cu inel la picior sau cu verigheta
aur de nu mă uita

mi-au degerat amintirile prinzând iz
de zăpadă sau de polistiren expandat
rupt legături carbonul prefăcut vene
ridicole flori de plastic

stelele baloane colorate norii au
numele tău mi-ai spus că detești
aniversările serbate în fast-food
și toboganul cu apă

trântind ai plecat vârtej la gard
ulucile prindeau rădăcini bătute
în cuie părul tău atingea lemnul
întărâtând câinii nevinovați

„nu intrați: suflet rău!”, rupea tocul
litere în asfaltul șerpuind ca un râu
de cafea, de ceai indian nu mai știu -
mă enervai cântând: „avaramoo...”