Pe nesimțite aflu ce stârnește
Atâtea scârbe ce mi-au supt ființa.
Privind în mine mi-am păstrat silința
De-a spinteca pornirea bărbătește.

Atunci când voi sfârși, urând dorința
De-a spune " eu sunt cel ce împlinește ",
De-a termina cu spaima nebunește,
De-a sugruma cu-n rânjet neputința,

Când viermuiala va pieri-n potire
Și voi boli pe-un braț tăcut de fân,
Va fi să smulg un bor de pe zidire,

Ca pe un mal sălbatic să rămân.
Apare-atunci cuvântul Fericire
Pe care timpul nu mai e stăpân.