Fontaine necrofilique

mi-am înălțat ochii și-am privit
lumina aceea lividă,
care izvora din albastrul de sticlă
al cerului acela înțepenit,
spre care rugile în zadar se ridică,
iar pruncii nu mai contenesc să plângă.
degeaba se agață brațele de crengile de granit.
chipul rămâne încremenit, fără cuvinte.
buzele violet sărută numai morminte,
și eu pe ele le-am dorit
și le-am iubit.
și le-am dorit...
și le-am iubit...


am ridicat palmele și-am cuprins palide fructe,
și lacom din ele m-am hrănit.
le-am smuls cu furie și au căzut rupte,
căci erau seci, și sângele închegat m-a otrăvit.
am căzut în genunchi și-am căutat în Altarul Vieții ispită
dar, dincolo de catacombe și ruine, n-am găsit
decât un cavou, și-n el ascunsă o criptă,
și mi-am zis: uite! uite, c-am murit!
am sărutat floarea învinețită,
am închis ochii și m-am ghemuit,
sprijinindu-mi fruntea de tălpile goale cu carnea încremenită,
pe care eu le-am dorit
și le-am iubit.
și le-am dorit...
și le-am iubit...