Sorbeam culoarea cerului în zori
și mă înfioram de bucurie
cînd vîntul se-apleca să mă adie,
iar soarele mă urmărea de după nori.

Tînjeam răcoarea verde a pădurii
și mă-mbătau miresmele de meri;
azi ochii mei mai vinovați ca ieri
îți sorb conturul dogorît al gurii.

Azi mă-nfior sub mîngîierea ta
și mă adie vocea ta blajină;
te-aș omorî dar nu ai nici o vină
și te doresc în inocența mea.

-Frumoaso, de iubire ți-este frică?
-Nu, plîng căci nu mai pot fi mică.

© Elena Malec, București, 1982