mi-e frica sa nu va pierdeti
continuand in ritmul acesta, iar mai tarziu sa nu va mai poata salva nimeni, nici sa mai puteti fi voi salvati de cineva.

mi-e frica sa nu se rupa relatia
si sa va acuzati reciproc, ca e vina ta, ba a ta,
si sa continuati pe un drum sinuos, pe care sa nu poata intra nimeni, nici cu salvarea, nici cu pompierii si nici cu politia.

se observa de la distanta, in cazul vostru, ca femeia iubeste mai mult decat barbatul si ca tocmai acest lucru va duce la o despartire.
nimeni nu poate lasa totul de la el -
lasa ca trece, lasa ca se schimba, lasa ca are dumnezeu grija - nimeni.

toti lasam, dar nu prea mult, pentru ca s-ar putea urca la cap si daca s-a urcat nu il mai poti cobora, ca pe un copil, care se catara in corcodusul de la poarta si nu se coboara pana nu se satura de stat cocotat acolo.

nu stiu cum se vede din interior, nu am experienta necesara, dar din exterior se vad deja norii negri ai furtunilor sa vina.

probabil ca as fi primul care ar incerca sa profite de pe urma acestei situatii, dar...
mai am si eu o urma de constiinta,...si oricum mi-ai spus ca nici macar atunci nu as avea vreo sansa.

am renuntat de mult sa mai sper.
poate e bine, poate e rau.
se spune ca speranta moare ultima.
sa fie asta sfarsitul?

atunci mai bine sa nu va pierdeti!