Tarsaindu-mi picioarele
Prin zapada mocirloasa
De pe strada Republicii
Simt cum calc
{pas}
Laolalta cu toate
Stolurile de oameni
Din juru-mi
Prin zadarnicele vieti ale propriilor mele ganduri
{pas}
Prin sangele apos scurs din ranile lor cenusii
{pas}
Prin strigatele lor surde si inodore
{pas}
Prin pieile ravasite ale eurilor ce sunt,
Vesnic parasite,
Vesnic pierdute,
secunda dupa minut…
{pas sovaitor si oprire.}
« Toti oamenii astia imi calca prin nebunia de sub frunte. », imi zic, cu nonsalanta, in timp ce ma intreb ce zdreanta din ce gand (gand de cand ?) se prelinge pe tocul rosu al femeii ce intra fugind si trantind usa la Modarom.