Tipa-n cotloane pajura de slova
Cu braul ei pe gand sa ma ferece,
Eu stau pitit, stihia pan-o trece,
Inlantuit de-a viciului istova.

La drum de-n pas gandi trupu-mi sa plece,
Pamantul tot imi dantuie la prova
Si orice umbra-mi pare ca-i alcova,
Prin aprigul meu foc, chemare rece.

Si-mi zic: de unde, Doamne,-atata larma
S-a nalucit de-odata, ca un vierme
Pornind sa-mi sape zeci de gropi in karma?!

Corabie se-nchipuise-n derme,
Vazand piratii, pus-am brat pe arma...
A, doar copii cu rasetele ferme...!