Un palat de sticle inchise, pline cu lacrimi neplanse
se odihnesc in siruri verzi,
siruri...
Fiecare sparge cate-o sticla
si Frica rade nebuna, creste si infloreste
peste tot...
Durerea incolteste in zambet de copil,
in minti si suflete bolnave,
in fiecare chip.
Intunericul zboara peste Soare si-l ineaca,
acopera lumina cu ranjetu-i morbid.
Doar Pruncul mai aprinde pe ascuns,
intr-o camara stramta... uitata de lume,
o lumanare - ultima ramasa -
speranta...