Cerul și-a făcut șuvițe arămii
pe negrul albăstrui
și-n loc de dor
a trecut prin gesturi păsările.
Copacul sufletului meu
și- deschis un ochi
să intre luna.
Ramurile se-ntind sre ceva
cu dreptul de-a se simți speriate...
Ochiul s-a întors spre mine
cercetându-mă.Nu știu! am strigat
și o lacrimă de lumină
s-a prelins pe obrazul copacului
aflat la-ntâia tresărire...
în fața iubirii.