ochiul odaii lacrima marginire.
implantasem palosul-gand
in inima incandescent-imobila
a temnicerului perete.
din tavan erupse sangele alb.
plamanii ferestrei
gemeau sacadat.
parchetul din chip si asemanare
de brad
jertfea culori de agonie.

pe buza odaii crestea un om.
cand fugea
glasul opaitului electric
ii intemnita picioarele.
cand vorbea
ostasii odaii
il cenzurau in ecou,
iar ecoul
ghilotina cuvantul
incins
cu brau eliberator.

acel om eram eu.