Las câmpul gol și nu regret plecarea.
Mă-ntorc înspre apusul care știe
Să-mi dea sublimul lui pe veresie.
Cu-n ochi cupid îi cercetez chemarea.

Discurs închipuit pentru vecie,
Înspre ființă și-a tocmit visarea
Și-a oferit pecetea și candoarea
Și cu simboluri sacre mă îmbie.

Dar liniștea e-n noi și se divide
În limbuția gândului trecut,
ÃŽn prelungirea zorilor avide.

Tăcere-n tot, în amfore de lut
Și-n textul care-ncet încet ucide.
Din el culeg trăiri ce m-au născut.