agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-05-10 | |
Ca-ntr-o pînză de barcă rătăcită în larg
mi se juca-n poala rochiei vîntul; veneam către tine - mîndru catarg - sprintenă-n pasu-mi, dusă cu gîndul, c-o droaie de frunze pe care cădea ploaia măruntă, iar vîntul în vîrtejuri de vorbe le răsucea bezmetic, năvalnic, ca gîndul, galbene, verzi, ruginii... „Þi-e sufletul o pădure virgină”, gîndeai și nu te puteam amăgi aveai în priviri picături de rășină; de-atunci tînăr șoim-gîndul ți se rotește noapte de noapte peste pădurea-n care nici vîntul ca să răzbată nu poate. „Cunosc al dorințelor verde hățiș cu arborii – visuri ce-au fost blestemate; suflete – codru cu larg luminiș îți știu potecile toate”; așa-ți îngînau privirea și gîndul, dar prima potecă pe care-ai pășit, nu vîntul aspru, ci doar cuvîntul năvalnic fragede flori a strivit; îmi ești mai potrivnic chiar decît vîntul – ochii-ți de șoim adînc de-i rotești dorințele verzi îmi aprinzi cu gîndul sau din senin furtună stîrnești – călcăm amîndoi pe pămîntul incert și ciudat al acestei povești în care nici chiar legămîntul nu te poate opri să greșești și-atunci fără voia ta vîntul va bate în codrul meu pustiit, iar cîinele vagabond – gîndul negru de tine-asmuțit va umple potecile toate cu vreascuri de lemn putrezit din visele mele uitate pe care cîndva le-ai trezit și mari ciuperci femecate vor crește în locuri umbroase și reci, poienile-or fi blestemate să poarte flori slute și seci, iar tu te vei da la o parte de codrul cu zeci de poteci pline de cioturi uscate, apoi pe furiș ai să pleci ducînd șoimește în gheare visata pădure virgină, nicicînd bîntuită de fiare, c-un pui de leoaică-regină; și-or să te blesteme ploaia și vîntul pe care în codrul meu le-ai stîrnit și-or să te bată chinul și gîndul pentru sufletul meu jefuit... O, dă-mi înapoi pădurea răpită pe-o pală de ploaie și vînt; tu nu știai că este vrăjită și-ai rostit vrăjmașul cuvînt cu care am fost legată de vîntul ce mi-a bătut pe ursită - voiai s-o desfaci doar cu gîndul, dar ea se desface iubită. © Elena Malec, București, 1982
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate