Eu, mortul viu cu vise vanturate
Ce am urechile de viata saturate,
Mai plang cand e de ras in vita trista
Si cad caderea de cazut pa langa pista.

M-am inrolat in unitati stinghere
Ce se hranesc cu lapte si cu fier,
Mananc din carnea-mi propie cu gust amar
Si inca ma imbrac, dar prea sumar.

Am invatat sa rabd rabdarea cea rabdata
Si patima mi-e in obraz brazdata,
In sange-mi curge si imi plange visul,
In suflet s-a nascut deja abisiul.

Numai filozofia mai poate de ma-npaca
Cand inima a inceput sa-mi zaca,
Cand racla mi-a-nvatat numale mic
Si ma indeamna in ea ca sa pic.

Sunt neputinta norilor in vant
Si-am inceput sa ma rog la cel sfant
Sa-mi dea tot ce-i sa nu al meu
Caci nu vreai sa fiu demon dar nici zeu.