Elvira
mi se urcase cu picioarele goale pe umeri, avea
rochia de rendez-vous, bleu-pal, știam
cum surâd clopoțeii așteptării în pletele ei, nisipul
răsăritului îi azurea tălpile, dansa, o sută de pași
între sentimente și încă unul pentru ultima
strigare, glezna arcuș îmi surpa peșteri în trup, sufocate
de vise, ele creșteau cum voiau la subsuoara luminii,
m-alinta Elvira,
se înfășura în jurul meu ca o eșarfă de șoapte,
îi tresăreau dintr-o dată șoldurile chemate de viscol, muzica
brațelor ei mă-nzidea, respiram ca după prima iubire,
vântul cuvintelor sub tâmple își săpa când și când poteci
de plecare, mă deschideam punte sub freamătul ei, mă ridicam
pod pentru zâmbet, mă striga în limba știută de mine
Elvira