treceam intr-o noapte prin Baragan,
pe drumul ce ducea acasa,
si cate-un vis mereu vedeam
la fiecare geam, la fiecare casa.

treceau visele prin oamenii tarii,
vise curate de belsug si pace,
din varful muntelui la tarmul marii
ma cutremurau visele toate.

mai sunt inca oameni ce nu pleaca,
oameni ce inca stau in Baragan,
urmand mereu aceeasi soarta,
oamenii continua chinuindu-se an de an.

m-am bucurat sa vad ca oamenii mai spera,
inca mai cred in ceva mai bun,
si nimic in lume nu ma dispera
decat visul meu, ce-am urmarit nebun.