Aud lumina cum îmi sopteste noaptea
într-un mister de nepătruns
si simt cum îmi străpunge nefiinta
un lung fior, adânc de întuneric.

Văd glasul tău în adormite scrieri
ce putrezesc alături de dulci ispite reci
si îmi cutremur gândul în vise de cosmar
când vii seducătoare si-mi spui că mă iubesti.

În desfătarea noptii adulmec greu privirea
nepretuitelor comori de cântec si parfum,
iar tu-mi ucizi făclia în negre nebuloase
si-mi ofilesti minunea iubirii în neant.

Te-as blestema să nu atingi vraja iubirii
si-amar să gusti din propriul tău venin,
dar simt c-adorm si flacăra-mi se stinge.