Câteodată îmi doresc să fii lângă mine,
Să mă strângi la piept cu bratele-ti usoare,
Să simt candoarea din inima ta cum mă-nconjoară,
Să pot să zbor spre infinitul sufletului tău blând.

Câteodată, tu, chiar îmi apari în drumul meu,
Dar tot în zadar, căci nu îti pot atinge farmecul.
De ce trebuie, oare, să-mi fii o pasăre rară,
Să nu te pot ajunge când zbori pe deasupra vietii mele?

Câteodată nu pot să adorm fără tine-n gândul meu
Si mă doare inima că nu reusesc să-ti cuprind privirea
Cu ochii mei, ce-acum se cufundă într-o mare de lacrimi
În care se oglindeste un suflet trist si chinuit de soarta sa.

Câteodată alerg prin ceată, prin noroi, si te caut,
Dar nu te găsesc, si plâng, si plâng pe altarul tău
Si mă rog pentru a nu stiu câta oară să te întorci
În bratele mele, ce-asteaptă alinarea, mângâierea ta.

Câteodată te strig cu vocea inimii sub clarul lunii unei nopti
Si-astept răspunsul tău ce-mi pare că se pierde
În neantul unor vise ce au rămas uitate pe bolta gândului amar
Si, totusi, aud un ecou înăbusit de stele... să fii tu oare?

Câteodată te iubesc, câteodată uit de tine căci mi-esti departe,
Dar iarăsi mi-amintesc de chipul tău angelic si nu pot,
Nu pot să nu te iubesc, pe tine, da, dar tu mai tii la mine?
Căci simt că ai uitat de mine si m-ai ascuns în umbra inimii tale,
draga mea.