noaptea are ochii oblici
ca un pelerin chinez dormind lângă marele zid
lângă poarta de est a unui suflet închis
spre înăuntru

nimeni merge către nimeni
suntem cu toți supușii dinastiei nimeni
drumul mătăsii trece prin disperare
coada unui șoarece te scoate totdeauna
din labirint

un număr infinit de împărați
intră într-un număr infinit de împărătese
pelerinului dormind pare prea puțin să îi pese
că îl nasc stelele neștiut

nici un lucru nu are nume în somn
nu își amintește ce visa când era treaz
sigur viața fuge mai repede nu îl poate
prinde
el s-a oprit autodevorându-se

poate că nici nu e coada unui șoarece
poate e coada unui evantai de hârtie
pe care
frecarea cu aerul l-a colorat cenușă

moartea s-a deghizat în gheișă de aer
cocorii ating diminețile cu picioarele
poartă în pliscuri tapițerii de întuneric
sau numai luna ca un cap retezat

m-am îmbătat cu sângele maeștrilor
tatuându-mi pe inimă simbolul nefericirii
imperii de împărați și împărătese gonesc
să prindă să taie pelerinul dormind


lângă marele atât de marele zid