Ești un cântec
pe care l-am auzit întâia oară
în ziua când jocul nu mi-a mai părut
a fi un mod de a trăi,

uneori te cânt în șoaptă
de parcă alții ar putea să mi te fure
de pe buzele pe care te-am lăsat să te naști
când am învățat pe deplin să vorbesc,

alteori răgușesc când te cânt,
atunci când omul meu nu vrea să pară mai om,
atunci când ceilalți nu știu să te asculte
și poate nici eu nu știu să te cânt,

atunci, acum și peste ani
te voi cânta mereu încercând să trăiesc cumva,
și toate astea până când n-ai să îmi mai pari
... a fi un mod de a trăi ...