cu sufletul întors către lume
printre firide izbite de stânci,
cu ochii zâmbetului de-o secundă
pe fața unui necunoscut;
am citit într-o carte:
"cărțile cele mai bune sunt cele
ce-ți zic ceea ce știai deja..."
îți pun ordine printre ideile răvășite,
sau cam așa ceva;
indubitabil ne pierdem în detalii,
cu teamă grăbită, ca prin farmec,
realitate individualizată în instantanee-clișee...
cu siguranță trebuie să-ți pui ordine în idee;
și totuși, într-un efort de sine-uitare
ai putea înțelege efemere detalii
în alte lumi pasate în grabă.
nu-ți fie teamă,
nu trebuie să ai întotdeauna dreptate;
clipește oleacă, vezi că se poate...
și ne-ntreb doar așa, într-o doară:
"dacă un adevăr ne-ar vedea,
ne-ar recunoaște oare?"