"aceste versuri apartin pictorului Gili Mocanu. el este prietenul meu desi mult mai inaintat in varsta ca mine si mult mai detasat in copilarie. merita citit asa cum i-ar fi placut lui Dumnezeu s-o facem. cu IUBIRE." - Gerg
Zâmbetul


După un timp, am început să o văd tot mai
plictisită și mai îngrijorată.
Dimineața se plimba prin parcurile înghețate
ale orașelor de provincie,
iar seara, îndurerată, ieșea la balcon,
plângând caișii înfloriți din curtea
castelului.

Și citea cărți.

Căci, în realitate, ținând un copil în brațe,
în fața plutonului de execuție,
asemenea mamei noastre, obișnuitei noastre
mame,
făcea parte din escorta de doamne elegante
a reginei angliei.

Bineînțeles că așa era.

Dar acum, în plin naufragiu,
ea este travestită într-o turcoaică blondă,
furată, acum patru mii de ani,
din grădinile ei japoneze,
de cuceritorii și melancoliciiiii mei ochi.


Nou


Tot în obiceiul meu stă și să o rog pe soție,
de nenumărate ori,
să gătească găinile din congelator, care,
bănuiesc că deja sau împuțit,
ca și blănurile din dormitorul ei de lux,
găurite de molii și alte chestii,
dar ea refuză, pe mine mă refuză.

„O să-l aștept chiar și o mie de ani,
dacă se poate, nu prea cred.
De-asta sunt aici.
Pentru el.
Chiar și dacă se va întoarce bătrân și plin
De cancere, nu contează.

Chiar nu contează.“
Poate contează.

„Nu contează.
Atunci o să gătesc.
Atunci o să șterg praful.
Atunci o să bag diferite chestii în priză.
Atunci o să aprind lumina,
și așa mai departe.
Atunci o să recuperez ieșirile câinelui,
îngropându-l direct în gunoaie.
Atunci o să mă spăl și-o să mă machiez.
Îmi place să las totul pentru ultima clipă.
Asta mă face mai fericită ca oricând.
Nu vezi cât sunt de fericită?“

Văd, observ, remarc, sesizez, bag de seamă,
constat, dar nu înțeleg.
Mai fericită ca oricând.


Un an


De aproape un an, fantoma escaladează mașina
vorbitoare.
Nici eu, bineînțeles, ți nici măcar partenerul
meu nu înțelege ce dracu vrea să ne
spună fantoma.
Ce vrea să spună, la ce se referă, înafara de
sora mai mică.
Sora mai mică ne explică în zigzag, zi de zi.

„E vorba de efortul internațional de a învinge
prin exprimare.“ Spune ea.
Am uitat la ce mă refeream, dar las așa,
cu pedala călcată pe viteză, pe
înălțare, he-he.

Fantoma intră în templu și se întunecă la față.
Este pentru prima oară când îi văd pe față o
Expresie omenească.
Este supusă ultimei cantități de energie.
Soldații germani escaladează trenul care se
răstoarnă.
Sora mai mică acceptă mesajul final al fantomei.

„Spaima de moarte într-un oraș al plăcerii“, ne
traduse sora mai mică.
O mie de ani, două mii de ani, suprapuși peste
alți două trei mii de ani.
În timp ce o ascult traducând, mă sprijin de
un perete făcut aproape numai din
blană.
Peretele, folosind glasul fantomei, strigă cu
glasul indignat al puiului de urs,
pentru prima dată, inteligibil și pentru mine,
nu numai pentru sora mai mică, și
uneori pentru partenerul meu,
în timp ce trenul german se răstoarnă,
exprimând o situație de mare confuzie
politică.
Manifestanții alunecau pe stâncile netede ale
mașinilor.
În scorburi, mai ales în urechi, se cuibăreau
cai de mare.
După o vreme, peretele s-a făcut numai din
urs, din blana puiului,
care striga revoltat în consiliul internațional
al miniștrilor de război.
„Nu mai suport greșelile conducătorilor de state
și guverne!“
Ce mult m-am schimbat !

Greșelile conducătorilor de state și guverne
deveniseră insuportabile pentru puiul
de urs, maturizat la nesfârșit.
Puiul de urs urla de la tribuna albă a miresei.
Ventilatoarele îi fluturau șuvițele de blană
care îi cădeau, transpirate, pe fruntea
spiritualizată.

Nu mai suport !
1947, 1810, 1600!
Sunt invers decât într-o întărziere!