Copii pierduți...

Ce s-a-ntâmplat cu voi copii?
De a-ți uitat să mai zâmbiți.
Aveți destule bunuri,
Trăiți cu mult mai bine
Decât ai voștri părinți.

De ce aveți privirea încruntată ?
Și frumusețea naturală
Cu moda v-o sluțiți,
Voi a-ți uitat de bunul simț
Și vorbele murdare de ocară,
Cu atâta plăcere, voi le stăpâniți.

Decât prin muncă cinstită
Și învățătură să vă maturizați,
Vă piedeți tinerețea
Adunați la baruri și la colțuri de străzi,
Să furați, să vă prostiți, să vă drogați.

Voi a-ți uitat demult ce e respectul,
Nici chiar pe voi, nu vă mai respectați,
Ce s-a-ntâmplat cu voi copii?
Unde au fost ai voștri părinți?
Ce e în mintea voastră?
De sunteți atât de disperați.

Școala de mult nu vă mai place,
De muncă ce să mai vorbim,
Creșteți pe seama bieților părinți,
Și n-aveți în lumea asta mare
Nici un Dumnezeu.

Voi nu pricepeți?
Nu vreți să vă gândiți?
Ce fel de oameni ve-ți fi în viitor,
Sau ce fel de părinți.

Să fie moștenirea de acasă?
De la părinții mult prea ocupați,
Sau libertatea va scăpat din lesă
Și multe lucruri n–ați prea înțeles.
E timpul dragii mei,
Să vă maturizați.
Mai reflectați,
Mai reflectați.

26–01–2004