agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-06-07 | | Înscris în bibliotecă de Elena Malec
Acum vreo cîțiva secoli într-o seară,
trimisul diavolului pe pămînt intra-ntr-un schit de maici, sub frunza rară, purtînd la glezna vînătă de ceară veriga unui cinic legămînt. Căci se afla acolo-n mănăstire Cecilia, fecioara fără preț, călugărița albă și subțire, cea pentru Domnul plină de iubire, iar pentru lume plină de dispreț. (-Heruvi cu săbii arse de ulei, durați un zid de pază-n jurul ei !) Iar diavolul, trecînd prin groase ziduri, venea-n chilie ca un ins frumos ținînd în mîna-ntinsă două bliduri pline cu vin ca sîngele spumos. Dar ea, fugind mereu de arătare, cădea-n genunchi sub candela cu mir rugîndu-se acelui sfînt călare ce rupe-ale balaurului gheare, în platoșă-mbrăcat și-n mohair. (-Serafi cu săbii de rășini fierbinți, chemați în jurul ei sobor de sfinți!) Dar diavolul șiret, băgînd de seamă, intra-n icoana plină de scîntei, lovea balaurul cu solzi de-aramă și cobora cu sulița din ramă făcînd un semn cu mir pe fruntea ei. Atunci, cuprinși de-un foc fără suflare, ardeau în flăcări nalte ca de vis, iar fața ei de-o limpede paloare își înclina corola ca o floare la vîntul unui mistic paradis. (-Arhangheli, stingeți paloșul de jar! De-acuma totul este în zadar.) In zori, păcatul s-aprindea-n chilie; dar noaptea ca o stea căzută-n văi, ei luminau cu grea molancolie un lac cu lintiță portocalie bogat, pe țărmuri reci, în cucuvăi. Și sălcii mari, de duhuri cercetate, și valuri de argint, și roșii pești plîngeau amar în margini de cetate surîsul ei mușcat de voluptate sub zodii fermecate diavolești. Dar diavolul, întors de către undă, rupea veriga, o zvîrlea-napoi și se lega cu altă za rotundă, robit de sărutarea ei profundă, jurîndu-se pe ceasul de apoi. (-O, ține minte, suflete pustiu, că niciodată nu e prea tîrziu!) Spre ziuă, cînd pe mal îl prinse somnul, heruvi cu săbii arse de ulei pe fată o luară-n lac, la Domnul, și pești cu ranguri, păstrăvul și somnul, aleseră de strajă-n jurul ei. De-atunci, mereu, în fiecare seară, trimisul diavolului pe pămînt se plimbă singur pe sub frunza rară, purtînd la glezne vînătă de ceară veriga unui mare legămînt. 1948
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate