poporul meu are frig in fiecare zi a anului,
foame si sete si tinerete,
poporul meu este o bucata de lemn
de pat ce nu ajunge pentru patru, pentru opt
poporul meu are ploaie si vant
are chipuri desenate cu cenusa
maini care aplauda pentru a nu muri,
poporul meu nu are nume, nu are varsta , nici varste
nu are taceri nici zambete,
poporul meu nu are Dumnezeu
drojdia si sarea au invins sfintii
apa robinetelor a fost mai curata decat o biserica,
poporul meu este un rezumat al unei iubiri obosite
o biografie fara margini, fara colturi
un cadavru proaspat
o cupa ce nu va fi umpluta vreodata,
poporul meu are copii care par batrani,
batrani care au furat anii,
femei cu ochi stinsi,
oameni taiati pe jumatate,
poporul meu are copaci fara trunchiuri si frunze,
trandafiri ce si-au schimbat culoarea pe un kil de paine,
poporul meu este o rana in timp,
o chitara bolnava si surda si muta,
un cantec de nume pentru totdeauna triste,
pentru totdeauna amare,
pentru totdeauna uitate in marele vis al vietii




de Mario Meléndez